Albirea dentară profesională
Tratamentul de albire dentară este unul dintre cele mai solicitate servicii de estetică dentară, acest fapt fiind o reacţie a importanţei tot mai mare pe care societatea contemporană o acordă înfăţişării exterioare. În aceste condiţii nu este de mirare că albirea dinţilor este o procedură solicitată în special de persoanele supuse atenţiei ochiului public.
Aceste tratamente cosmetice diferă în privinţa eficacităţii, costului, durabilităţii şi a efectelor secundare, însă albirea dinţilor se referă în general la aplicarea compuşilor peroxidici pe dinte, cum ar fi peroxidul de hidrogen. Aceşti agenţi penetrează smalţul şi albesc dentina, treptat, în timp.
Gradul de albire a dintelui variază în funcţie de mai mulţi factori: tipul de pete, concentraţia agentului de albire din produsul utilizat, timpul în care agentul de albire acţionează pe dinte şi frecvenţa cu care tratamentul este repetat.
Există câţiva paşi necesari înaintea unui tratament de albire a dinţilor. În primul rând medicul stomatolog trebuie să stabilească dacă pacientul este un bun candidat pentru această procedură: albirea dinţilor nu este recomandată femeilor însărcinate sau celor care alăptează, persoanele cu boli gingivale sau eroziune dentară, copiilor până în 15 ani şi persoanelor cu dinţii foarte sensibili sau alergice la peroxid.
Trebuie să avem în vedere şi faptul că albirea nu are efect asupra implanturilor, coroanelor sau oricărui alt tip de material, care nu este natural (nu face parte din structura dintelui). Dacă aveţi o obturație (plombă) de culoarea dintelui, albirea va avea efect doar asupra suprafeţei dentare, nu şi asupra materialului obturației.
Candidaţii ideali pentru albirea dinţilor sunt persoanele ce prezintă pe dinţi pete gălbui sau maronii cauzate de cafea, ceai, alcool sau medicamente.
Procedura de albire executată de către medicul stomatolog are cea mai mare eficienţă, deoarece se foloseşte cea mai mare concentraţie de peroxid: până la 38 %. Tratamentul poate dura în jur de 3 şedinţe, iar în urma acestuia pacienţii vor avea dinţi cu până la 3 – 8 nuanţe mai albi. Rezultatul albirii durează în medie 2-3 ani, dar se poate repeta după această perioadă.
Albirea se realizează cu ajutorul Lămpii Zoom. Aceasta reprezintă o tehnologie de ultimă oră, folosită în întreaga lume de mii de dentiști, care albește rapid și fără efecte secundare dinții pacienților. Spre deosebire de alte metode profesionale de albire a dinților, Lampa Zoom oferă rezultate net superioare, care se păstrează un timp îndelungat, în doar 60 de minute.